CUM APLIC LA STUDII ÎN GERMANIA?

DE CE GERMANIA?​

Îți recomandăm să citești cu atenție întreaga pagină cu explicații și abia apoi să treci la treabă.

Germania este a patra cea mai populară și preferată destinație în rândul studenților internaționali din întreaga lume. Germania este destinație de studiu deosebit de atractivă datorită calității și a ofertei bogate de studiu, taxei de școlarizare și costurilor de trai moderate, sistemului de învățământ bazat pe cercetare complementat de predare, iar diplomele universitare germane sunt recunoscute și apreciate de angajatorii din întreaga lume. Dacă dorești să realizezi lucruri grozave, aici vei găsi un mediu ideal în care vei avea parte de determinare, motivație și angajament care îți vor deschide multe uși, atât în ​​timpul studiilor, cât și după studii.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

1. FACULTĂȚI, PROGRAME, ADMITERE.

Universitățile germane oferă programe academice remarcabile cu o gamă largă de cursuri în orice domeniu de studiu care te interesează. Sistemul de învățământ este orientat spre partea practică a studiului, în sensul că nu trebuie doar să citești și să înțelegi teoria, ci vei învăța cum să fii capabil să o aplici corespunzător în viața reală. Mai mult decât atât, toate subiectele pe care le studiezi sunt de actualitate, bazate mult pe lucrări și articole din literatura de specialitate de ultima oră. De asemenea, studenții sunt participanți activi la cursuri, profesorii evită să monologheze și preferă să poarte discuții creative care să ajute la înțelegerea conceptelor ce trebuie asimilate. Într-un astfel de sistem de învățământ, greșelile nu sunt criticate, ci acceptate ca o parte firească a procesului de învățare.

Dacă dorești să studiezi în Germania, trebuie să știi că există câteva tipuri de universități și în funcție de domeniul care te interesează, trebuie să te orientezi spre una din următoarele:

– Universitäten (universități) și instituțiile echivalente de învățământ superior ca Technische Universitäten (universități tehnice), Gesamthochschulen (universitati comprehensive) și Pädagogische Hochschulen (colegii pedagogice)
– Kunsthochschulen și Musikhochschulen (colegii de arta și muzică)
– Hochschule și Fachhochschulen (universități de științe aplicate)

TOP 3 UNIVERSITĂȚI DIN ACEASTĂ ȚARĂ UNDE POȚI STUDIA

Fă-ți alegerile cu gândul la viitorul tău, nu prin comoditatea dată de o firmă care te va trimite unde există un interes pentru propriul său câștig, așa numitele „universități partenere”. Analizează topurile de specialitate înainte de toate.

Global Confederation of Romanian Students

#50

CREEAZĂ-ȚI PROPRIUL VIITOR!

Urmează cursurile acestei universități!
Vezi detaliile!

TECHNICAL UNIVERSITY OF MUNICH

Overall Score:
73.6%
Academic Reputation:
83.8%
International Faculty:
63.4%
International Students:
84.7%
Global Confederation of Romanian Students

#63

CREEAZĂ-ȚI PROPRIUL VIITOR!

Urmează cursurile acestei universități!
Vezi detaliile!

LUDWIG-MAXIMILIANS-UNIVERSITÄT MÜNCHEN

Overall Score:
68.9%
Academic Reputation:
92.9%
International Faculty:
57.6%
International Students:
36.2%
Global Confederation of Romanian Students

#64

CREEAZĂ-ȚI PROPRIUL VIITOR!

Urmează cursurile acestei universități!
Vezi detaliile!

RUPRECHT-KARLS-UNIVERSITÄT HEIDELBERG

Overall Score:
68.6%
Academic Reputation:
80.6%
International Faculty:
52.3%
International Students:
49.5%
Universități
+ 0
Facultăți
+ 0
Departamente
+ 0
Secții
+ 0

2. PROCESUL DE ADMITERE

1. Primul lucru

Spre deosebire de alte țări din U.E., aplicația la programele de studiu se face direct la universitate. De aceea, îți recomandăm să urmărești care sunt cerințele solicitate de universitatea ori universitățile la care dorești să aplici, mai ales pentru că sunt șanse mari ca acestea să difere. Admiterea la universităţile din Germania se realizează pe baza de dosar, adică se ia în considerare nota de la bacalaureat și foaia matricolă. În ceea ce privește documentația ori dosarul pentru admitere, în general, trebuie să îndeplinești condițiile generale de eligibilitate, și anume să ai următoarele:


- diploma de bacalaureat (pentru programele de licență) sau diploma de licență (pentru programele de masterat)
- foaia matricolă din cei 4 ani de liceu
- certificat TOEFL (pentru programele cu predare în engleza)* sau TestDAF (pentru programele în germană)**
- scrisoare de motivatie și CV
- scrisori de recomandare de la profesori
- scrisoare de motivatie și CV

Atenție! Dacă ai studiat la un liceu cu limba de predare germană și ai obținut ABITUR (adică echivalentul bacalaureatului românesc), vei fi asimilat direct cu elevii germani și nu vei mai avea condiții suplimentare de admitere.

* Testul de limba engleză: ai mai multe opțiuni pentru examen (TOEFL, IELTS, CAMBRIDGE etc.), însă trebuie să verifici din timp care sunt cerințele universității și ce nivel ori punctaj trebuie să obții; se poate ca unele universități să accepte în locul examenului, competențele lingvistice de la bacalaureat, cu condiția să fi obținut B2 la toate probele. De aceea, trebuie să analizezi cum este mai bine pentru tine să procedezi.

** Testul de limba germană: pentru programele de studiu în limba germană, cunoașterea limbii este o condiție obligatorie pentru admiterea la universitatea germană. Îți poți dovedi competența în limba germană susținând unul din cele două teste de limbă. Fie examenul „DSH” (examen de admitere la universitatea de limbă germană pentru solicitanții străini; pentru acest test trebuie să te deplasezi în Germania pentru că acest test se susține doar în acolo), fie test „TestDaF” (testul de limbă germană ca limbă străină și poți să îl susții și în România). Pentru ambele examene se solicită taxe, dar diferă în funcție de instituția acreditată unde îl poți susține. Cu toate acestea, nu este obligatoriu să știi limba germană dacă dorești să urmezi un program de studii internaționale. Poți participa la un curs de limbă pentru a îți îmbunătăți cunoștințele de limbă germană.

2. Când aplici?

Dacă decizi să studiezi în Germania, trebuie să faci primii pași din aplicație și deja să alegi programele de studiu când ești în clasa a XII-a. Atenție, sistemul este diferit față de România și nu trebuie să aștepți să dai bacalaureatul, să ai toate documentele și abia apoi să aplici. Se poate deja să fi fost admis condiționat înainte de bacalaureat. Sunt pași care vor fi făcuți pe întregul parcurs al clasei a XII-a.

Atunci când cauți opțiuni pentru programele de studiu, vei întâlni programe care au număr limitat ori nelimitat de locuri la program, ceea ce înseamnă astfel:

- număr limitat de locuri: universitatea oferă un număr fix de locuri, și anume, aplicarea la aceste facultăți se face pe baza de concurs, luându-se în considerare, în primul rând, rezultatele examenelor de bacalaureat, stagiul de practica și cunoștințele lingvistice (metoda de admitere cel mai des întâlnită la facultățile de medicină, stomatologie, medicină veterinară, drept, psihologie, relații politice).

- număr nelimitat de locuri: când universitatea dispune de un număr mare de locuri, astfel ca toți cei care depun un dosar de admitere și corespund cerințelor minime ale universității, sunt admiși cu siguranța la facultatea aleasă.

Înainte să îți explic când trebuie să aplici, trebuie să știi că în Germania anul academic este împărțit în semestre și anume: semestrul de vară ( 1 aprilie - 30 septembrie) și semestrul de iarnă (1 octombrie - 31 martie). Așadar, termenul limită al perioadei de aplicații este în jurul datei de 15 iulie pentru anul academic care începe la 1 octombrie și în jurul datei de 15 ianuarie pentru semestrul care începe la 1 aprilie. Fiecare universitate poate să aibă termene diferite, de aceea și noi îți prezentăm deadline-uri orientative, așa un e-mail către universitate pentru confirmarea perioadelor de aplicație și a cerințelor nu strică să trimiți. Te încurajăm să comunici cu universitatea de cîte ori ai nelămuriri, tocmai pentru că sunt departamente care doar cu acest lucru se ocupă. Este foarte important să îți faci un cont cu datele tale personale (dacă universitatea are o astfel de platformă de aplicație) și să alegi programele care te interesează în perioada indicată. Nu mai poți să alegi programul pe care dorești să îl studiezi după deadline, ci maxim poți să trimiși câteva documente pe care le obții mult mai târziu, de exemplu, diploma de bacalaureat. În cazuri excepționale, dacă mai sunt locuri libere la unele programe, iar universitatea decide să mai dea o șansă și altor aplicanți, poate dosarul tău va fi acceptat și mai târziu. Dar dacă te lupți pentru un loc la o universitate de prestigiu, așa cum și noi îți recomandăm, fă totul la timp.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

3. DOCUMENTE, FINANȚĂRI

Atât pentru a călători, dar și pentru a te identifica în spațiul Uniunii Europene, ai nevoie de cartea de identitate sau de pașaport (biometric, valabil 5 ani). Însă îți recomandăm pașaportul biometric pentru că multe autorități publice cu care vei avea de-a face doresc un act oficial de identitate care are și semnatură, adică pașaportul.

Card bancar, atașat unui cont în EURO la o bancă din România. Îți recomandăm să ai cardul si aplicatia online deschise la banca online REVOLUT pentru că este folosit în Germania și în general nu sunt probleme. Plus că oricand poți să adaugi un cont în orice valută dorești direct în aplicație, fără a mai solicita acest serviciu, personal, la o bancă din România. Și transferurile între conturile Revolut se fac, de cele mai multe ori, instanteneu și fără comisioane.

Card european de sănătate nu se mai eliberează pentru studenții care doresc să își continue studiile în străinătate, însă nu este o problemă pentru cei care aleg Germania. Odată ajuns/ă, va trebui să îți faci o asigurare de sănătate privată.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

4. OBTINEREA NUMARULUI PERSONAL -STEUER-ID

Acte necesare:


* Wohnungsgeberbestätigung (Vermieterbescheinigung sau Einzugsbestätigung des Wohnungsgebers) - este confirmare de la proprietarul locuintei ca tu locuiesti acolo;
* contractul de inchiriere a locuintei
* fomularul Anmeldung (poti gasi o varianta in engleza daca iti este mai usor)
* pasaportul in orginal

Inregistrarea adresei este gratuita. Daca nu stapanesti limba germana suficient de bine, este indicat ca un prieten care vorbeste bine limba sa te insoteasca. Vei primi pe loc acel Anmeldebestätigung (certificatul de inregistrarea a locuintei) urmand ca Tax-ID sa vina prin posta zilele urmatoare.

PS: Nu trebuie să te simți copleșit(ă) de întreaga birocrație, mai ales pentru că pe durata întregului proces vei avea echipa G.C.R.S. alături de tine! Fie chiar în stația locală din orașul în care studiezi sau colegi din Germania care au trecut prin aceste etape ori urmează aceeași procedură ca și tine, deci vei avea cui să soliciți ajutorul!

Unde?

Imediat dupa ce ai ajuns in Germania (obligatoriu in prima saptamana, altfel risti amenzi intre 1000 - 5000 euro) si ai obtinut un contract de inchiriere a spatiului locativ in care urmeaza sa petreci o vreme buna, trebuie sa iti inregistrezi adresa, mai bine zis, sa te inregistrezi pe tine la adresa respectiva. Acest pas se numeste Anmeldung. Cand faci Anmeldung, vei primi un certificat de inregistrare (Anmeldebestätigung sau Meldebescheinigung) si un tax-ID (Steuer-ID). Tu vei avea nevoie de acest certificat de inregistrare ca sa iti poti deschide un cont bancar, sa obtii un abonament telefonic etc.

Cât durează?

Mai ales acum pe timp de pandemie, o buna parte din intalniri trebuie programate online. Trebuie sa iti faci o programare la Bürgeramt (este o institutie dedicata cetatenilor unde iti poti inregistra adresa, sa iti schimbi permisul de conducere etc). Te poti programa la orice Bürgeramt (nu doar cel mai apropiat de tine), insa doar dupa ce te-ai mutat in noua locatie. Cauta pe Google Bürgeramt urmat de localitatea in care locuiesti ca sa afli cum te poti programa telefonic sau online. Vei primi un "appointment number" (Vorgangsnummer), trebuie neaparat sa ti-l notezi si sa-l ai cu tine cand te prezinti la ghiseu.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

5. BURSELE G.C.R.S. APLICABILE ÎN ACEASTĂ ȚARĂ

1. Ce sunt?

O sumă de bani oferită de statul german studenților care îndeplinesc anumite condiții: fie au muncit timp de 5 ani în Germania, fie pe durata studiilor vor munci 56 de ore lunar. Noi te ajutăm să îndeplinești a două condiție, vezi rubrica INTERNSHIP de pe site-ul nostru.

Valoarea bursei, în ianuarie 2021, ajunge la suma de aprox. 735 EUR lunar.

Pentru a beneficia de "Bursele G.C.R.S.", trebuie să îndeplinești următoarele condiții:


- să fii admis/ă la un program de studiu la o universitate germană;
- să fii cetățean al unei țări membre a Uniunii Europene;
- să lucrezi un numar minim de ore lunar (de exemplu, devenind jurnalist pentru postul local universitar STUDENTV, îndeplinești această condiție)

Ai mai jos atât decizia DUO(versiunea olandeza a BAföG), într-un caz concret, cât și extrasul de cont care atestă primirea banilor de către un student care colaborează cu STUDENTV.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

ATENȚIE! - În primele 2-3 luni de facultate va trebui să te auto-susții până când duci procedura la bun sfârșit. De aceea, unul din scopurile noastre pentru viitorul apropiat este să putem acorda câteva burse, să te ajutăm în primele luni până când reușești să beneficiezi de BAföG!

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

VIAȚA COTIDIANĂ ÎN OLANDA

6. CAZAREA

1. Student corridors (cămine studențești)

Studenții din Germania locuiesc fie într-o reședință studențească, adică student hall, fie într-o cazare privată. Spre deosebire de alte țări, universitățile germane nu atribuie în mod automat camere studenților atunci când se înscriu. În fiecare oraș universitar există student halls și este de cele mai multe ori o opțiune foarte accesibilă pentru studenți, motiv pentru care este mare concurență pentru locuri. Așa că, îndată ce ai confirmarea că ai fost admis, aplică pentru cazare în student hall printr-o aplicație către STUDENTENWERK (Student Services Organisation) din centrul tăi universitar. Prețurile variază între 290 și 560 de euro pe lună pentru cazare, în funcție de locul în care se află instituția lor de învățământ superior. În unele orașe mari, precum Koln, München, Hamburg și Frankfurt pe Main, chiriile sunt mai mari decât media.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

2. Chirie (pe cont propriu)

O altă opțiune este să cauți o cameră liberă într-un flat share (WG, or Wohngemeinschaft), aici va trebui să cauți cazări pe piața liberă. Asta presupune că vei avea propriul dormitor, iar bucătăria, baia și living-room-ul (dacă există) pot să fie la comun. Poți să apelezi și la diferite agenții pentru a-ți găsi cazare sau poți să ceri sfatul Ambasadorilor G.C.R.S. din acel oraș sau chiar să cauți grupuri pe Facebook cu numele de housing urmat de oraș. Trebuie însă să fii foarte atent(ă) de la cine închiriezi pentru că există foarte multe anunțuri false, tocmai pentru a păcăli noii-veniți ca tine.

Nu trimite niciodată depozitul și alți bani în avans în conturi din străinătate (de exemplu, bani într-un cont din Cipru, când tu vei locui în Germania) și mai ales persoanelor care nu par a fi cetățeni olandezi. În plus, înainte de a semna un contract, asigura-te că noul tău domiciliu există și în realitate (ar fi bine să îl vizitezi întâi), că se află într-o zonă sigură (verifică secțiunea "NO-GO ZONES" de pe site-ul nostru) și contractul poate fi înregistrat la primărie, adică este legal și tu vei primi Steuer-ID, făcând dovada domiciliului. Dacă există un Ambasador G.C.R.S. în acel oraș, sigur te poate ajuta să verifici adresa.

Sfat! Poate fi avantajos să cauți o locuință în prima localitate de lângă orașul în care studiezi. De obicei, în orașe, mai ales în zonele centrale, prețurile sunt mult mai mari decât în localitățile de lângă acestea, iar transportul bine pus la punct.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

7. VIAȚA DE ZI CU ZI

1. Mâncarea și băuturile

Bugetul în ceea ce privește mâncarea depinde foarte mult în funcție de stilul tău alimentar, dar și de viață. Desigur, prețurile nu sunt cu mult mai mari decât în alte țări europene, atât în privința produselor alimentare (cumpărături clasice la supermarket ori piață), dar și dacă optezi să iei masa în oraș. Un sfat pe care noi îl oferim tuturor studenților este să verifice ofertele săptămânale ale supermarketurilor și să își facă un meniu săptămânal pentru a avea mesele asigurate pentru fiecare zi a săptămânii (asta presupune să cumperi la oferta câteva produse de la un magazin, apoi să mergi la altul pentru a beneficia și de restul ofertelor; chiar dacă pare timp pierdut, pe lună poți economici chiar mulți bani pentru ieșirile în orașe etc.). Un trend interesant este să îți pregătești lunch boxes pentru câteva zile (mealprep), poate atât din punct de vedere financiar cât și a timpului este chiar un sfat bun. Sau cel puțin, seara când îți pregătești cina, gătește cu o porție în plus ca să ai și pentru a doua zi la prânz și astfel nu vei fi nevoit să cheltui mult la cantina universității. Iar dacă alegi cantina universitară vei descoperi că acestea oferă meniuri zilnice, formate din 2 feluri de mâncare, salată și suc pentru €4,5 sau €5. Un buget estimativ pentru mâncare este de aproximativ €150.

2. Timp liber

Majoritatea studenților mărturisesc că zilele sunt o combinație de studiu și odihnă, presărate cu gătit, practicarea vreunui sport în cadrul facilităților oferite de universitate, întâlniri cu prietenii sau vreun eveniment special, poate un concert sau o ieșire interesantă undeva. Însă, noi te încurajăm să descoperi frumusețea și diversitatea pe care Germania o oferă de câte ori îți iei o pauză de la studii, de exemplu, poți merge la un muzeu, un cinematograf sau un teatru, poți sta într-o grădină de bere, poți merge la o plimbare pe o plajă, poți înota într-un lac, poți urca un munte sau poți vizita un castel vechi. Nu uita că fiind în Uniunea Europeană, ai posibilitatea să petreci vacanţele sau pauzele de studiu vizitând vecinii Germaniei: Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Cehia, Polonia şi Danemarca. Oraşele germane precum Berlin, Hamburg sau Frankfurt sunt superbe şi pline de istorie, aşa că acestea ar trebui să fie un „must visit” pe lista ta.

3. Transportul

Orașele germane îți pun la dispoziție numeroase moduri de transport, precum autobuz, tren (Bahn), tramvai (S-Bahn) și metrou (U-Bahn). Fiind student, vei beneficia de Semesterticket-ul (biletul studențesc pentru transport) pe care îl poți folosi pe toate mijloacele de transport, în mod gratuit, într-o anumită regiune. Un alt beneficiu al Semesterticket este că, în anumite momente, biletul tău este valabil pentru două persoane în loc de una. Aceasta înseamnă că tu și un prieten poți călători gratuit doar cu biletul tău. De obicei, acest lucru se aplică după o anumită oră din săptămână (de exemplu după ora 19:00 în Bonn) și în weekend (toată ziua), foarte util mai ales dacă ai prieteni în vizită. Cu toate acestea, dacă intenționezi să vizitezi un alt oraș din Germania în afara regiunii Semsterticket, trebuie să suporți costurile. Călătoria cu trenul poate fi costisitoare, mai ales cu trenurile rapide precum ICE, dar dacă rezervi în avans, costul poate fi mult mai mic. Așa cum este de așteptat, sistemul de transport german funcționează la timp sau cel puțin suficient de aproape de “la timp” :). Deloc surprinzător, dacă un autobuz sau un tren spune că va pleca la o anumită oră, 90% din timp o va face. Desigur, pot exista factori externi care influențează punctualitatea, cum ar fi condițiile meteorologice etc. Așa că cel mai bine este să te asiguri că ajungi înainte de ora plecării.

Global Confederation of Romanian Students
Global Confederation of Romanian Students

8. CUM TE PUTEM AJUTA NOI?

Încă din timpul liceului, te invităm să te alături echipelor locale STUDENTV. Vei cunoaște o mulțime de elevi din întreaga țară și o mulțime de studenți de peste tot din străinătate, având astfel ocazia să decizi din timp în ce țară și program de studiu este cel mai potrivit pentru tine.

Pe lângă faptul că te ajutăm să completezi aplicația pentru universitate, te punem în legătură și cu Ambasadorii G.C.R.S. din orașul în care și tu vei locui curând. Tot aceștia îți vor povesti întâmplările lor, te vor ajuta să cauți chirie și odată ajuns/ă la universitate, te vor ajuta să răzbați prin birocrația locală.

Nu te lăsăm singur/ă nici când vine vorba de a deveni independent financiar, adică îți explicăm întregul proces pentru a beneficia de "Bursele G.C.R.S.". Găsești la rubrica INTERNSHIP mai multe detalii referitoare la stațiile locale STUDENTV și colaborarea nostră. Desigur, primele luni în străinătate pot fi destul de dificile, atât din cauza schimbărilor, dar și a provocărilor. Cel puțin din punct de vedere financiar, ne dorim ca în viitor să putem oferi câteva burse, pentru a-ți oferi un start mai ușor pe meleagurile vestice.

De ce suntem unici?

Pentru că noi NU te trimitem la studii, noi te așteptam deja aici.