DE CE SUNTEM UNICI?
Pentru că noi NU te trimitem la studii, noi te așteptăm deja aici.
Ești interesat de idee? Alătură-te stațiilor STUDENTV.
Dacă ai ajuns pe această pagină, este foarte posibil să gândești așa: „Nu vreau burse sau împrumuturi. Vreau să muncesc și să studiez.”
Exact asta vei face aici.
Vei merge la studii în țara în care îți dorești, iar în paralel vei desfășura activități jurnalistice în cadrul STUDENTV. Ce presupune asta, ce tip de activități vei avea și cum se desfășoară colaborarea, discutăm împreună, pas cu pas. Nu te lăsăm singur în acest proces.
Tu produci conținut jurnalistic, iar noi îl achiziționăm. Practic, vorbim despre un job real, așa cum îți dorești.
Acest tip de activitate te califică pentru a accesa fondurile dedicate studenților, oferite prin programe guvernamentale din țările vest-europene.
Din punct de vedere practic, nu este nicio diferență între activitatea din STUDENTV și orice alt job (de exemplu, într-o pizzerie). Diferența majoră este una juridică: nu ești „migrant worker”, ci freelancer în domeniul jurnalismului.
Știm că, la prima vedere, totul poate părea simplu: job + facultate. În realitate, există mai multe variante legale și administrative, iar noi vrem să ți le explicăm corect, nu să le tratezi superficial, așa cum se întâmplă de multe ori în România.
Fie că ești interesat de internship, fie că vrei să înțelegi mai bine mecanismul „Burselor G.C.R.S.”, folosim același formular.
Următorul pas este simplu: vei fi direcționat către pagina „Bursele G.C.R.S.”, unde vei găsi explicația completă a sistemului. După ce citești informațiile, completezi formularul, iar noi te contactăm pentru a începe discuțiile.
Pentru că noi NU te trimitem la studii, noi te așteptăm deja aici.